Construcții și utilaje

Răspândirea sericiculturii | Istoria și dezvoltarea producției de viermi de mătase - Răspândirea sericiculturii

Index articol
Răspândirea sericiculturii | Istoria și dezvoltarea producției de viermi de mătase
Răspândirea sericiculturii - Pagina 2
Răspândirea sericiculturii - Pagina 3

Superioritatea produselor obţinute în Italia este confirmată în mărturiile scrise de Ordericus Vitalis (Orderic Vital, istoric francez născut în Anglia, 1075-1143), care scria: „Un episcop din Franţa a adus cu el din sudul Italiei (din Sicilia) diferite bucăţi mari de mătase, de calitate excepţională, din care s-au făcut patru veşminte pentru cântăreţii catedralei".

În următoarele două secole, obţinerea mătăsii naturale s-a extins în alte oraşe ale Italiei ca Florenţa, Milan, Genova şi Veneţia. Aceste oraşe dădeau numele lor produselor de mătase pe care le produceau. Practic, în această perioadă, Genova şi Veneţia ocupau primul loc în comerţul cu mătase.

 Viermele de mătase a atras şi atenţia cărturarilor, încât în anul 1360 apare primul tratat de sericicultură a lui Bonafido Paganino. În Italia creşterea viermilor de mătase ocupa un loc preponderent în Europa secolului XVIII în economică naţională. Deşi modestă la început, industria mătăsii din Japonia a devenit, într-o anumită perioadă de timp, un factor important, contribuind la impunerea acestei ţări insulare printre principalele puteri ale lumii producătoare de mătase.

 Dezvoltarea sericiculturii şi a industriei mătăsii în Japonia a avut loc mai ales în secolul V, când au fost trimise din China patru ţesătoare de mătase, care şi-au pus în aplicare cunoştinţele lor şi desigur că au instruit şi muncitori japonezi.

 După Japonia, ţara în care s-a dezvoltat mult sericicultura a fost India. O legendă chineză spune că în jurul anului 400, o prinţesă chineză a trecut în India ouă ale fluturelui de mătase şi sămânţă de dud, pe care le-a ascuns în căptuşeala pălăriei sale. Astăzi se ştie că sericicultura s-a dezvoltat în India mai întâi în regiunea care este situată între râurile Gange şi Brahmaputra, deosebit de propice pentru creşterea duzilor, unde se ajunge uşor din China. Totuşi, unele indicaţii din limba sanscrită susţin că producerea mătăsii a fost practicată în India

 din cele mai vechi timpuri (4000 î.e.n.), dar nu se dau indicaţii clare privind fabricarea produselor din mătase sau ţeserea mătăsii. Se poate aprecia că datorită condiţiilor din India, care nu au fost suficient de stabile şi favorabile unei dezvoltări majore a industriei mătăsii, aceasta nu s-a dezvoltat decât mult mai târziu, probabil după secolul al XVI-lea.

 Se semnalează în literatură că în India se producea un tip de mătase naturală, folosindu-se un vierme semi-sălbatic şi destul de diferit faţă de specia Bombyx mori, care se dezvoltase în China. Treptat, aria sericiculturii s-a extins, pătrunzând încet în Coreea, Tibet, Persia şi Asia Centrală.

 Deşi în Europa fluturele de mătase, din specia Bombyx mori, a pătruns mult mai târziu, totuşi, marele filosof Aristotel (3 84-322 î.e.n.) menţionează în cartea sa „Istoria animalelor", despre o specie de viermi sălbatici, care trăiau în libertate pe chiparoşii, frasinii şi stejarii din insula Cos, ale căror secreţii, filate, ar putea servi la fabricarea ţesăturilor. El observă că acest vierme mare, care are mustăţi, se deosebeşte de alţii: în metamorfoza lui apare întâi o omidă, apoi o gogoaşă (cocon) şi în final o crisalidă, toate aceste schimbări petrecându-se într-un interval de timp de până la 6 luni. Din acest animal, femeile separă şi bobinează de pe coconi un fir, pe care apoi îl torc.

 Generalul roman, Pompei (106-48), membru al primului triumvirat, s-a întors din China, încărcat cu frumoase stofe de mătase. Începuse era mătăsii şi în Imperiul roman, mătasea devenise stofa cea mai râvnită. Se consideră că mătasea a ajuns la Roma în urma războiului cu Părţii. Marcus Antonius a trimis o delegaţie în China să aranjeze importul de mătase pentru Roma. Misiunea nu s-a dovedit fertilă şi Persia a rămas sursa de aprovizionare a Romei, cu mătăsuri chinezeşti.

În secolul al treilea împăratul Aurelian (270-275) continua să plătească mătasea naturală cu greutatea ei în aur, iar Heliogabal (Elagabal) (204-222), împărat ro­man între anii 218-222 şi asasinat la vârsta de 18 ani, se pare că a fost primul care a purtat o togă din mătase naturală pură.