Dăunătorii viermilor de mătase
Dăunătorii viermilor de mătase | Inamicii larvelor
Viermii de mătase au numeroşi dăunători, care îi atacă în diferite stadii de dezvoltare, provocând pagube însemnate sericicultorului, dacă acesta nu ia măsuri de prevenire şi combatere. Aceşti dăunători fac parte din rândul insectelor, rozătoarelor şi păsărilor. Pagubele provocate apar fie prin consumarea larvelor sau a crisalidei, fie prin răspândirea agenţilor patogeni, determinând îmbolnăvirea loturilor în creştere, când pierderile pot fi cu mult mai însemnate.
Furnicile reprezintă un pericol deosebit de mare pentru toate stadiile larvare. Ele atacă larvele mici, străpung cu aparatul lor bucal tegumentul viermilor, le consumă hemolimfa şi ţesuturile fine, încât larvele mor repede. Larvele foarte mici pot fi duse la cuibul furnicilor, unde vor fi devorate. Dacă nu se iau măsuri de combatere, pot fi distruse loturi întregi.
Şi larvele mai mari pot fi atacate şi omorâte de furnici, deoarece, larvele nu au posibilitatea de a reacţiona într-un fel, şi nu se pot apăra.
Crescătoriile de viermi de mătase pot fi atacate de furnicile negre de grădină, furnicile roşii de pădure şi furnicile mari cu mandibule roşii.
Combaterea furnicilor se poate face prin următoarele căi:
- distragerea muşuroaielor din apropierea crescătoriilor de viermi de mătase şi turnarea în ele a unor soluţii insecticide, cum sunt DDT-ul sau hexacloranul:
- protejarea picioarelor stelajelor cu vată înmuiată în petrol sau folosirea furnitoxului;
- utilizarea unor momeli tratate cu insecticide, având grijă ca larvele să nu fie expuse acestor insecticide.
Viespile constituie un alt dăunător periculos pentru sericicultură, deoarece ele pot transporta agenţi patogeni de la crescătorii bolnave la cele sănătoase. Viespile înţeapă larvele, le sug hemolimfa, omorându-le; uneori transportă larvele mai mici în altă parte şi apoi le devorează.
Mai periculoase pentru viermii de mătase sunt viespile mijlocii, care îşi construiesc cuib sub streaşină caselor sau în poduri. Larvele sunt atacate şi de viespea obişnuită, cu corpul colorat în negru şi galben, viespea cu abdomenul galben cu pete negre sau alte specii.
Combaterea viespilor se face prin distrugerea cuiburilor, mai ales primăvara, când numeric viespile sunt mai puţine, dar şi prin folosirea momelilor otrăvite cu o soluţie de arseniat de sodiu în concentraţie de 2-3%. Se cere multă precauţie la folosirea acestei soluţii, deosebit de otrăvitoare. Se mai pot fixa site sau pânze de tifon la geamuri pentru a împiedica pătrunderea viespilor în hala de creştere.
Muştele mai ales cele din familia Tachinidae, care depun ouă pe suprafaţa corpului larvelor şi după eclozionarea acestor ouă, apar larve ale parazitului. Acestea pătrund în coipul viermelui de mătase, se hrănesc cu hemolimfa acestuia sau cu unele ţesuturi, producându-i moartea.
Muştele, şi mai ales musca domestică, sunt dăunătoare, deoarece, ele transportă agenţi patogeni şi astfel contribuie la răspândirea maladiilor.
Combaterea muştelor se face prin fixarea de site sau tifon la ferestre oprind intrarea lor în hale, cât şi prin folosirea de benzi adezive în spaţiile de creştere a larvelor.
Greierele de casă, care trăieşte prin găuri, în apropierea halelor de creştere a larvelor, iese afară noaptea şi poate ataca larvele din hale. Combaterea se face folosind momeli.
Şoarecii şi şobolanii atacă viermii de mătase mai ales noaptea, putând consuma larve de toate vârstele; ei atacă şi gogoşile pentru a mânca crisalida. Se cere deratizarea halelor de creştere înainte de popularea lor cu viermi de mătase, plantarea unor curse sau capcane de prins şoareci şi şobolani în jurul halelor. Se pot folosi şi momeli otrăvite, însă toxicitatea lor reclamă o manipulare deosebit de grijulie.
Dintre insectele care atacă viermii de mătase fac parte şi musculiţa de oţet, dar şi gărgăriţa cu numele ştiinţific de Dermestes lardarius, care atacă fluturii morţi cât şi gogoşile formate.
Gărgăriţa îşi desfăşoară ciclul biologic în magnanerii; larvele acestei insecte au preferinţe pentru fluturi şi în mod deosebit pentru masculi, fără a ocoli femelele, sămânţa sau crisalida.
Deoarece, acest dăunător provoacă pagube foarte mari sericiculturii, se impune combaterea lui prin dezinfecţia atentă a halelor de creştere înainte de începerea sezonului sericicol. Se pot folosi şi momeli formate din gogoşi de mătase sau fluturi aşezaţi în halele de creştere, unde vor apare larvele de gărgăriţă şi de unde vor fi îndepărtate şi apoi arse în fiecare dimineaţă.
Vrăbiile sunt duşmani ai viermelui de mătase, ele putând consuma larvele în toate vârstele. Combaterea lor se realizează prin împiedicarea pătrunderii în halele de creştere prin ferestre sau uşi, luând aceleaşi măsuri indicate şi în cazul insectelor. Piţigoiul, coţofana sau cioara prezintă acelaşi pericol.
Afară de vrăbii şi alte păsări pot ataca larvele, precum şi broaştele şi pisicile, care consumă larvele mari. Se impune luare de măsuri care să împiedice pătrunderea lor în halele de creştere a viermilor de mătase.
Cărți agricole utile
Creșterea viermilor de mătase
Creșterea nutriilor
Dăunători în casă și gradină
Cultura prunului
Garduri vii