Drumul Mătăsii sau mai corect Drumurile Mătăsii, reprezintă căi comerciale de importanţă internaţională, de-a lungul cărora se transportau mătăsuri din China în alte regiuni asiatice şi în cele europene. Istoricul francez Femard Braudel, în lucrarea sa „Civilisation materielle, economie et capitalisme" subliniază faptul că materiile prime textile au părăsit ţinuturile lor de baştină, fiind orientate în direcţii unde acestea lipseau, croindu-şi căi de pătrundere în diferite zone ale globului. în antichitate şi în evul mediu şi alte materii prime au fost transportate de la baştină şi implementate în alte regiuni, încât se vorbeşte nu numai de drumul mătăsii, ci şi de drumul mirodeniilor, drumul ceaiului, drumul cafelei, al porumbului, al cartofului, al grâului, al orezului, al tutunului etc. Cele mai interesante drumuri sunt însă cele ale mătăsii.

Primele căi de transport al mătăsii din China spre Asia Centrală şi spre Mediterană au apărut în antichitate, cu circa 2-3000 ani înaintea erei creştine.

O primă cale de exportare a mătăsii a funcţionat între anii 206 î.e.n. şi sfârşitul mileniului I al erei noastre, care străbătea sud-vestul Chinei între oraşele Chengdu (provincia Sichuan) şi Dali din vestul provinciei Yunnan, de unde se îndrepta spre Birmania şi India.

În anul 122 î.e.n., un demnitar chinez Zhang Qian, întors dintr-o misiune diplomatică în Afghanistan, a raportat împăratului Wudi din timpul dinastiei Han (140-87 î.e.n.), că pe pieţele din această ţară a văzut pânză de mătase produsă în Sichuan. în acelaşi timp el a aflat că acele produse chinezeşti au fost aduse în Afghanistan din India, prin intermediul negustorilor chinezi din Sichuan; rezultă prin urmare că între Sichuan şi India exista în vremea aceea un drum comercial. Demnitarul Zhang Qian a sugerat împăratului Wudi să deschidă un drum comercial în sud-vestul ţării. împăratul a fost de acord cu propunerea făcută şi a luat măsuri în scopul deschiderii unui drum comercial spre India. După unele nemulţumiri şi intervenţii miliare, a început construcţia drumului numit „Bonan", cale prin care mătasea chinezească şi alte produse ajungeau în Birmania şi India. în acest mod a luat naştere anticul drum al mătăsii, plecând din oraşul Changan (Xian), capitala imperiului Tang. La circa 20 km de acest drum se află muntele Bonan, de unde şi-a luat numele şi această cale; o porţiune din acest drum se poate vedea şi astăzi.

În perioada dinastiei Tang, China avea legături cu multe ţări şi regiuni ale lumii. De-a lungul acestui drum, care avea o lungime de peste 500 km au apărut noi oraşe şi târguri, iar cele existente s-au dezvoltat mult.

Se pare că de mai multă vreme a existat o cale accesibilă transportului, care pleca din provincia Henan a Chinei vechi, trecea prin Mongolia, traversa munţii Kunlun şi ajungea în localitatea Wakhan din Afghanistan. Se consideră că aceasta era prima cale de legătură între China şi Apus.

De fapt drumul mătăsii, care pleca din Changan (Xian) capitala Imperiului, ajungea până la Roma, Veneţia şi Lyon; acest drum măsura zeci de mii de km. Pe această rută, mătasea chinezească aranjată în caravane, se îndrepta spre Lanzhou, Wawei şi ajungea la Dunhuang. Acest drum traversa râul Weishui, Câmpia Guangzhou, Podişul Langdong, Coridouri, Hexi şi apoi se îndrepta spre Dunhuang. De aici drumul se bifurca: o cale se îndrepta spre nord, trecând prin localităţile Turpan, Kuche, Semarkand şi ajungea la Maru; a doua cale se orienta spre sud, trecând prin orăşelele Minteng, Hetian şi Shache, traversa Pamirul şi prin Wazirabad se întâlnea cu prima cale la Maru. De aici drumul continua spre Damghan, Teheran, Bagdad, Palmyra, de unde o bifurcaţie trecea prin Damasc şi Beirut, iar alta continua spre Antakya, iar de aici ajungea la Istambul. Se formase deci o legătură directă, pe uscat, între China şi Europa, respectiv din capitala Changan (Xian) până la coasta de răsărit a Mării Mediterane. Timp de 15 secole, începând cu secolul II î.e.n. şi până în secolul XIV, drumul mătăsii a făcut legătura între cele mai vechi civilizaţii ale lumii: China, India, valea Tigrului şi Eufratului, Egipt, Grecia, Bizanţ şi Roma. Se înţelege că drumul mai potrivit de la Istambul spre Roma era cel maritim. De la Roma mătasea ajungea în alte oraşe ale Italiei şi apoi ale Franţei şi în mod special la Lyon.

Mătasea chinezească era adusă în vestul continentului european urmând şi alte căi mai nordice, plecând însă tot din capitala Xian.

Importanţa „Drumului Mătăsii" nu constă numai în înlesnirea schimburilor comerciale, ci el a fost o cale deosebit de importantă pentru schimburile politice, culturale, schimburi de idei şi informaţii dintre civilizaţiile şi popoarele lumii.

Este de menţionat faptul că pe pereţii din palatul subteran al pagodei Dayan din oraşul Xian, se găsesc lipite picturi cu o lungime de 120 m şi o lăţime de 1,5 m, care reprezintă tablourile „Drumul Mătăsii", realizate de profesorul Peng Li şi colegii săi. Pentru realizarea acestor picturi ei au lucrat timp de 450 zile.

În afară de transportarea mătăsii din China pe uscat, deseori s-a folosit şi calea maritimă, mai ales când mărfurile erau destinate Japoniei şi Coreei.

Prima rută maritimă Japonia-China pleca din oraşul Osaka, trecea prin insulele Kyushu, Iki şi Isshima, apoi continua pe litoralul coreean, trecea prin Marea Galbenă și ajungea la peninsula chineză Shandong. Acest drum mai este cunoscut şi sub numele de „ruta maritimă de nord".

Calea maritimă spre India, deci spre Sud, îşi avea începutul în Peninsula elzhou, pe lângă Insula Hainan, continua de-a lungul coastelor Vietnamului, Thailandei, Birmaniei, Peninsulei Malaya şi ajungea în India la Kancipuram. Din India, chinezii aduceau mărfuri scumpe ca: perle, pietre preţioase, primite în schimb pentru mătase.

Drumuri maritime legau China cu India, Indonezia şi Sri Lanka (secolul V), încât mătasea chinezească ajunsese şi în aceste ultime două state.

Tot pe cale maritimă se transporta mătase la Aden, iar de aici pleca spre Zan-zibar şi Mogadiscio în Somalia; drumul continua pe Marea Roşie la Mecca şi Cairo.

În secolele XV şi XVI, căile maritime ale mătăsii au pus în legătură Asia cu Africa, Europa şi America de Sud şi de Nord.

Prin drumurile mătăsii s-au făcut cunoscute lumii multe din realizările ştiinţifico-tehnice ale Chinei cum sunt: praful de puşcă, busola, tiparul cu caractere mobile şi altele.

Deoarece căile pe uscat prezentau mult mai multe dificultăţi, ele au fost treptat date uitării şi folosite căile maritime, pe care se poate ajunge până la Roma, plecând din China sau India.

Pe măsură ce producţia de mătase s-a dezvoltat în alte regiuni ale globului, mătasea chinezească a fost tot mai puţin solicitată, iar drumurile ei părăsite.

In zilele noastre „drumurile mătăsii", sunt considerate ca fiind căi de răspândire a civilizaţiei, tehnicii şi culturii între state, încât este nepotrivit să fie uitate. Studierea lor detaliată a fost preluată prin programe speciale U.N.E.S.C.O., iar prima expediţie a fost deja organizată. La încheierea expediţiei, a avut loc la Urumqi un mare Simpozion Internaţional asupra Drumului Mătăsii, la care au participat mai bine de 70 de cercetători şi specialişti, care au prezentat comunicări asupra rezultatelor propriilor cercetări ştiinţifice. S-au analizat originile, dimensiunile şi rolul Drumului Mătăsii în istoria mondială. Alte comunicări au analizat detaliile materiale ale acestui drum legendar, printre care monede de aur şi argint, obiecte de cristal etc. Rezultatele cercetărilor dovedesc varietatea schimburilor care au avut loc între civilizaţiile orientală şi occidentală prin intermediul Drumului Mătăsii.

Unii cercetători au prezentat la simpozion lucrări despre vestigiile cultural-istorice de pe traseul Drumul Mătăsii, păstrate până în zilele noastre.