Biologia dudului - Tulpina pomilor
| Index articol |
|---|
| Biologia dudului |
| Rădăcina |
| Tulpina |
| Frunza |
| Floarea |
| Fructul și sămânța |
Tulpina principală a dudului sau axul primordial este de culoare brună-cenuşie, iar la duzii bătrâni prezintă un ritidom brăzdat, format în urma ruperii scoarţei secundare. După structura lemnului, dudul face parte din grupa speciilor „arborescente inelare” cu lemnul compact şi foarte dur, de culoare alb-gălbuie, cu o greutate specificii de 0,58 - 0,82 g/cm3.
În practica pomicolă, partea cea mai tânără a coroanei care poartă frunzele este denumiţi „lăstar”, iar porţile lemnificate, „ramuri”.
Lăstarii tineri ai dudului au culoarea verde. Mai târziu, pe măsură ce se formează structura secundară a scoarţei, lăstarii îşi schimbi culoarea de la cenuşiu-verzui la cenuşiu-gălbui până la nuanţa de gri-roşcat. Lăstarii dudului sunt netezi spre vârf, acoperiţi cu un puf fin şi lenticele destul de numeroase, de culoare albă-ruginie, în număr de 50 - 70 pe un interval.
Lungimea medie a internodiilor variază între limite destul de largi, aproximativ de la 2 - 6 cm. Acest indice, împreună cu mărimea limbului frunzei, determină în mare măsură producţia de frunză la hectar. Mugurii dudului se profilează deasupra punctului de inserţie a frunzei. Formula lor de aşezare este de obicei, 1/3, 2/5 şi, mai rar 1/2, la care numărătorul reprezintă numărul de învârtituri ale spiralei generatoare dintr-un ciclu, iar numitorul – numărul de muguri din acest ciclu.
| Mugurii sunt acoperiţi cu 3 - 6 solzi externi, iar cei mărunţi laterali sunt acoperiţi, adesea, numai cu trei solzi. Mugurii terminali lipsesc uneori, iar cei laterali sunt însoţiţi de câte 2 - 3 muguri secundari aşezaţi pe ambele părţi. Culoarea mugurilor este brun-roşcată, la bază mai deschisă, iar forma lor este triunghiulară. Pe traiectul ramurilor se mai observă unii muguri independenţi numiţi şi „accesorii”. O particularitate biologică specifică dudului este excitabilitatea mugurilor latenţi, situaţi, la subsuoara frunzelor de la baza ramurilor. Dudul prezintă un număr mare de muguri latenți care se trezesc la viaţă numai în cazul în care, datorită unor accidente (ger, atac de dăunători, tăieri etc.), mugurele principal este distrus. |
Această proprietate prezintă marele avantaj că, în urma tăierilor anuale, pentru producerea frunzei se formează un număr mare de lăstari lungi şi fără ramificaţii laterale, fapt ce uşurează şi scade costul pentru recoltarea frunzei.
În mod natural, dudul formează o coroană mare, sferică, cu ramuri de schelet puternice, frunze de dimensiuni reduse şi cu cantităţi mari de fructe, în detrimentul frunzei.:
În cadrul genului Morus pot fi întâlnite următoarele forme de coroană:
- piramidală, caracterizată printr-un ax puternic, cu coroana relativ strânsă, ramurile având o creştere erectă (varietatea: pyramidalis);
- plângătoare, cu axul coroanei foarte scurt şi cu ramuri atârnate datorită slabei lignificări (varietatea pendula);
- globuloasă, care prezintă un ax scurt, diametrul maxim al coroanei fiind egal cu înălţimea sa şi aşezat la mijlocul acesteia (varietatea globosa);
- în formă de vas, care reprezintă forma ameliorată de coroană a dudului, formă lipsită de ax, cu ramurile principale terminate fiecare cu câte un „pumn” format în urma aplicării tăierii anuale pentru producerea frunzei.